Istoricul eforturilor mele de promovare a acestor idei
Silviu Iulian Alb ma numesc si aceasta pagina prezinta in ordine cronologica eforturile mele (modeste) de a promova impozitul unic pe consum si suportul social echitabil.
Anul: 1997 1998 1999 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Prin 1997 vindeam brichete si am remarcat ca, desi contabilitatea indica un profit foarte mare, in realitate imi era greu sa strang bani pentru a da comenzi din ce in ce mai mari. Investigand atent chestiunea asta bizara am realizat care e problema: inflatia determina o exagerare a profitului contabil si deci a impozitului aferent. Practic contabilitatea masoara activele nete utilizand o unitate de masura din ce in ce mai mica, ceea ce creaza aparenta ca acestea ar creste desi ele poate ca in termeni reali scad. In prezenta unei inflatii solide situatia poate deveni atat de grava incat o firma sa ajunga sa plateasca un impozit pe profit mai mare decat profitul real.
Acest fapt m-a lasat masca si, curios din fire, am inceput sa ma gandesc cum ar trebui sa arate un sistem fiscal bine gandit. Incetul cu incetul mi-am dat seama ca impozitul pe care il platesti trebuie sa fie proportional cu serviciul pe care ti-l face statul (ca asta e idea de baza, statul ne este necesar, costa, si deci trebuie sa scoatem bani din buzunar ca sa-l finantam). Am gandit ca, cu cat o duci mai bine (adica cu cat cheltui mai mult), cu atat economia si statul (impreuna) iti sunt mai de folos: economia creaza bunurile si serviciile de care ai nevoie iar statul asigura mediul stabil care permite economiei sa opereze. Deci consumatorul trebuie sa plateasca atat economia cat si statul, si asta proportional cu cat consuma. Pai, TVA-ul (care e echivalent cu impozitul pe consum) exact asta realizeaza! Am tras concluzia ca impozitele directe trebuie eliminate si inlocuite cu un impozit unic pe consum.
Si astfel am inceput sa ma gandesc la avantajele/dezavantajele acestui sistem. Problema era ca vedeam avantaje gramada dar nu prea vedeam dezavantaje. Plus ca ma intrebam “daca e o idee asa buna de ce istetii aia de americani nu au aplicat-o deja?”. Mi se parea ca trebuie sa fie vreun dezavantaj serios pe care eu nu-l vad. Asa ca m-am ambitionat sa descoper ce anume imi scapa. Si am stat si am gandit la chestiunea asta pana am ametit (de-acum incepusem sa neglijez oarecum vanzarea brichetelor, atat m-a pasionat aceasta problema).
Dupa cateva luni de cautari zadarnice am inceput sa cred ca sistemul e chiar asa de bun cum imi pare mie. Si m-a cuprins o altfel de febra: sincer sa fiu, in naivitatea mea (ca sa nu zic prostie), ma si imaginam castigator al premiului Nobel. Mi-e cam jena acum dar pe vremea aia cam asa gandeam.
Oricum, am studiat un pic de economie, ca sa pot sa modelez cat de cat trecerea de la impozitele directe la impozitul unic pe consum, am scris un articol, l-am tradus in engleza (am platit o traducatoare in acest sens) si l-am trimis la The Journal of Business al Universitatii din Chicago. Baietii m-au refuzat politicos zicand cu multa diplomatie ca nu se potriveste cu ce publica ei dar ca imi ureaza succes.
Dupa refuzul celor de la Universitatea din Chicago m-am dezumflat un pic dar nu de tot. Si am decis sa public un articol intr-un ziar romanesc. Am scris articolul (eliminand partea mai “tehnica” a studiului meu) si l-am trimis la diverse ziare. M-au ignorat toate dar, incapatanat din fire, nu m-am lasat si am sunat pe la redactii solicitand o intalnire cu redactorul sef. Primul care a fost dispus sa stea de vorba cu mine a fost Ionut Popescu, redactor sef la Capital. Mi-a placut de el ca, desi chiar mai tanar decat mine si ditamai redactorul sef, nu-si dadea deloc aere si vorbea cu tine de la egal la egal. L-a intrigat si pe el idea si argumentele in favoarea ei, dar mi-a zis la final ca nu poate sa publice o propunere asa de “neobisnuita”. Mi-a promis insa ca se mai gandeste cu baietii din redactie ca sa decopere defectul ascuns al sistemului propus. M-am dezumflat si mai tare, mai ales ca nici nu m-au mai sunat, si nu mica mi-a fost mirarea cand ma trezesc ca publica articolul prin Noiembrie 1998. Recitindu-l imi dau seama ca am strecurat in el o mica greseala sau doua, dar am inclus in el argumentele principale (mai putin 2, oarecum fundamentale, care au fost taiate la editare din motive care imi scapa).
Ma asteptam la vreo reactie in presa dar nu s-a deranjat nimeni sa comenteze desi dadusem un exemplu clar de cum contabilitatea distorsioneaza profitul in prezenta inflatiei si ma asteptam deci la vreun fel de replica, macar din partea asociatiei expertilor contabili. Din cate stiu eu numai ziarul Bursa a raspuns la articolul din Capital printr-o serie de doua articole cat se poate de critice care imi faceau propunerea harcea-parcea. Initial n-am citit decat a doua parte si nici nu m-am prins ca e in fapt o critica a articolului din Capital. Am compus totusi o replica contrand punct cu punct articolul din Bursa si l-am trimis la redactie. L-au publicat dupa vreo saptamana. Intre timp am dat si peste prima parte, m-am prins in sfarsit ca atac articolul meu, si am dat replica si la partea intai. A doua replica mi-au publicat-o chiar in numarul din ziua urmatoare. Trebuie sa mentionez ca m-a impresionat placut obiectivitatea cu care ziarul Bursa mi-a acceptat dreptul la replica.
Dupa acest episod publicistic (care a facut sa-mi “creasca actiunile” printre prietenii carora binenteles ca le-am povestit totul ca sa vada ce istet sunt) m-am lasat pe tanjeala si am reluat ofensiva cu brichetele.
La vreo doua-trei anotimpuri de la publicarea articolelor m-am decis sa supun idea atentiei Partidului Taranesc Crestin si Democrat al carui membru fusesem cativa ani dupa revolutie. Sincer sa fiu nu aveam mare afinitate fata de PNT-CD, dealtfel dupa “revolutia” din 1989 nu m-as fi implicat in politica chiar deloc daca nu as fi sesizat pericolul ca puterea (economica si politica) sa fie preluata de esalonul doi al partidului comunist. Tocmai aceasta temere m-a facut sa ma inscriu in PNT-CD pe simplul motiv ca mi se parea cel mai vehement anti-comunist dintre partidele de atunci (intr-o masura mai mica a contat si faptul ca liderul PNT-CD, Corneliu Coposu, parea o persoana foarte respectabila). Ma rog… m-am dus deci la o sedinta a PNT-CD filiala sector 2 si am luat cuvantul. Idea n-a impresionat pe nimeni si a ramas fara ecou. Am insistat totusi pana am reusit sa supun idea atentiei liderului de atunci al filialei (Dl. Viorel Lis). Inteleg ca Dl. Lis a privit idea favorabil dar si-a exprimat opinia ca vor trece ani pana o asemenea idee va putea fi implementata.
Intretimp m-am decis sa plec in SUA ca sa fac un MBA. Am ajuns la Tulane University in New Orleans, si, inca din primul semestru am solicitat decanului (care era profesor de economie) o intrevedere ca sa-i explic idea mea cu TVA-ul. Decanul m-a ascultat si mi-a zis ca trebuie sa caut pe internet ce s-a mai scris pe tema asta. Am cautat si am fost surprins sa aflu ca idea “mea” cu TVA-ul americanii se straduiau sa o promoveze de ani buni (presupun ca cel putin de prin 1995).
Si vestea asta m-a lasat masca, si intr-un fel m-a bucurat dar… am fost si dezamagit. M-a bucurat pentru ca dupa atatea refuzuri si indiferenta incepusem sa ma indoiesc olecuta de robustetea sistemului propus, dar m-a dezamagit faptul ca avusese altcineva idea inaintea mea (deh… mandria).
Oricum, am gandit ca, daca americanii aplica idea, restul lumii nu are cum sa nu procedeze la fel, deci, ca sa se aplice in Romania, e suficient sa o promovezi in SUA. Si, am mai gandit ca, daca idea este intr-adevar buna, atunci indiferent ca o promovez sau nu ea va fi aplicata in cele din urma. Asa ca am lasat-o mai moale cu promovarea, mai ales ca incepusem sa ma agit cu MBA-ul meu (ca desi aveam note bune, si avusesem un oarecare succes ca intreprinzator in Romania, nu se inghesuia nimeni sa-mi ofere o slujba).
Prin 2003 am revenit in sfarsit in Romania (in vizita) si mi-a placut foarte mult. Printre altele am reusit sa supun idea atentiei D-lui Victor Ciorbea. Desi foarte ocupat dansul a avut amabilitatea sa ma primeasca si mi-a acordat chiar mai mult timp decat ma asteptam (secretara dansului, in cele 2-3 ore cat am asteptat, mi-a tot repetat ca dansul e foarte ocupat si daca va reusi sa ma primeasca va fi pentru doar cateva minute, prin urmare imi pregatisem un discurs foarte concis si-l inavatasem ca pe o poezie). Dansul a fost interesat dar nu convins. La despartire mi-a zis ca idea va trebui analizata de catre economistii partidului si mi-a dat numarul dansului de mobil. De atunci nu am mai discutat nici cu dansul nici cu altcineva din cadrul partidului (desi ar fi trebuit sa urmaresc chestiunea).
In 2004 l-am contactat pe Marius Bortea de la Academia Catavencu sugerand un articol despre impozitul unic pe consum. Am schimbat cateva emailuri pe aceasta tema. Marius Bortea a fost placut impresionat de idee (cu cateva mici rezerve) si a ramas ca tinem legatura (ne-am si intalnit de vreo 2 ori in Bucuresti). Marius a mentionat idea intr-un articol din Academia Catavencu care inteleg ca iarasi a ramas cam fara ecou.
Tot in timpul unei vizite la Bucuresti l-am sunat pe Ionut Popescu solicitand o intrevedere ca sa-i expun mai in detaliu argumentele in favoarea impozitului unic pe consum. N-am reusit insa sa ne intalnim dansul fiind foarte ocupat.
Revenit in Romania am pus mai mult suflet intr-o incercare de a readuce in atentia lui Ionut Popescu idea promovata. In acest scop am pus frumos pe hartie argumentele principale si am incercat sa-l vizitez la minister (fusese numit intretimp ministru de finante). Iarasi n-am reusit dar am lasat sinteza cu ideile principale secretarei. L-am sunat iarasi insistand ca idea merita toata atentia dar dansul a argumentat ca, chiar daca idea ar fi atat de grozava pe cat sustin, nu poate sa actioneze in baza ei din doua motive: 1) tocmai fusese introdusa cota unica a impozitului pe profit (deci practic era imposibila dpdv politic o noua schimbare a codului fiscal); 2) prioritatea Romaniei era aderarea deci oricat de buna ar fi idea Romania n-ar aplica-o fara acordul UE. Argumentele mi-au parut valabile si m-au convins ca ar fi trebuit sa actionez mult mai devreme (de indata ce am aflat ca Ionut fusese numit ministru). Meritam un cartonas galben la faza aia.
Pentru ca tot sintetizasem frumos si clar (zic eu) argumentele pe hartie (ceea ce imi luase cateva zile bune) am decis sa creez un sit pe care sa public aceasta sinteza astfel incat sa fie usor accesibila tuturor celor interesati. Am antamat adresele sistemul-ideal.org si perfect-system.org, mi-am deschis un cont si am creat aceste pagini web.
I-am trimis un email lui Marius Bortea si dansul a mentionat situl intr-un numar din Academia Catavencu (in urma caruia am inregistrat intr-adevar ceva trafic dar fara sa ma contacteze nimeni cu vreo sugestie/reclamatie/incurajare). Vreau sa mentionez ca persoane ca Marius Bortea intalnesti destul rar: si istet si modest si nematerialist (dealtfel aceste calitati cred ca merg adesea mana in mana).
De-acum decisesem sa ma dedic promovarii acestei idei dar inca mai ezitam deoarece, chiar strangand cureaua binisor, nu eram convins ca pot sa ma bazez pe independenta financiara care sa-mi permita acest lucru. Intretimp fac progrese pe frontul asta (ca mi-au crescut actiunile intr-o veselie in ultimii ani) si deci pot sa aloc din ce in ce mai mult timp promovari acestei idei care, sincer, consider ca va schimba lumea nu putin (poate ma repet).
Octombrie 2005
Am sunat la redactia Jurnalului National (intentionam sa vorbesc cu Dl. Ilie Serbanescu). Cum Dl. Ilie Serbanescu nu era disponibil am supus idea atentiei celor de la sectiunea economica. Am vorbit destul de mult cu o ziarista de la acest departament dar nu stiu daca pana la urma Jurnalul National a mentionat sau nu idea (presupun ca nu).
Oricum, am trimis o scrisoare D-lui Ilie Serbanescu si una lui Ionut Popescu atragand iarasi atentia asupra ideii si sitului pe care tocmai il creasem. N-am primit nici un raspuns.
Am citit un articol pe news.bbc.co.uk despre Dna. Ifueko Omoigui, sefa garzii financiare din Nigeria. Mi-a parut o persoana de isprava si am decis sa-i scriu si dansei despre impozitul pe consum. Nigeria nu e in prim planul economiei mondiale dar, cum ziceam, sunt convins ca aplicarea ideii de catre oricare tara va atrage dupa sine o reactie in lant. Prin urmare in eforturile mele caut “the path of least resistance” cum zic americanii, adica calea cea mai usoara (cu alte cuvinte discut cu oricine ma baga in seama). Ifueko Omoigui parea tocmai genul de om care ar putea sa se entuzismeze ca si mine si (spre deosebire de mine) ar putea sa actioneze in vederea punerii ideii in practica. I-am scris deci o scrisoare (pe care am trimis-o si prin email in 2 randuri) dar, spre dezamagirea mea, n-am primit nici un raspuns. Am abandonat deci aceasta cale de actiune (dar s-ar putea sa-i dau totusi un telefon ca sa solicit macar o opinie).
Februarie 2006
Am trimis cate o scrisoare principalelor partide politice din Romania (principale in sensul ca sunt la moda deci reprezentate in parlament). Cele 9 partide carora le-am scris sunt: PNL, PSD, PD, UDMR, Partidul Conservator, Actiunea Populara, PRM, Partidul Republican si Partidul Popular Crestin Democrat (fostul PNT-CD, care numai la moda nu este). Pana acum n-am primit nici un raspuns dar intentionez sa dau telefoane tuturor spre a solicita o opinie.
May – Iunie 2006
In aceasta perioada am fost in Romania si am contactat diversi politicieni pentru a obtine o replica/opinie la scrisoarea trimisa in Februarie. Marturisesc ca sistemul propus n-a impresionat pe nimeni, ba chiar dimpotriva. Practic opinia majoritatii este ca idea nu e buna si ca nu se va aplica niciodata in Romania. Argumente solide impotriva sistemului n-am primit (sau poate nu le-am detectat eu) si, prin urmare, nu m-am descurajat din cale-afara. Intentionez sa promovez idea in continuare.
Printre persoanele contactate se numara: Emil Constantinescu (Actiunea Populara, fost presedinte al Romaniei), Ionut Popescu (fost ministru de finante), Mihai Tanasescu (PSD, Presedinte al Comisiei Buget Finante Banci), Kerekes Gabor (UDMR, vicepresedinte), Crin Nicolae Sandru (Partidul Popular Crestin Democrat, vicepresedinte), Gheorghe Dinu (Partidul Republican, presedinte) si Varujan Vosganian (PNL, senator si profesor ASE). Am mai discutat cu Maria Nedelcu (Generatia Europeana, sef proiect), Maria Niculescu (Cartel Alfa, sociolog) si Valentin Cristescu (BNS). Am incercat deasemeni (fara succes) sa discut cu Ioan Codrut Seres (Partidul Conservator, ministru), si cu reprentanti ai PD, PRM si ai Patronatului.
Am contactat Actiunea Populara telefonic si prin email si am primit in cele din urma un email din partea d-lui Emil Constantinescu. Dansul mi-a multumit pentru idee si a sugerat sa supun un referat atentiei proiectului Generatia Europeana. Am redactat un astfel de referat (in 3 versiuni chiar, ca nu stiam cat de detaliat trebuie sa fie) si l-am dus personal la sediu unde am discutat cu Maria Nedelcu. Am inteles ca idea va fi publicata pe sit-ul lor dar pana la aceasta data n-am gasit nimic referitor la sistemul propus. Iata si cele 3 referate: versiunea 1 (3 pagini), versiunea 2 (9 pagini) si versiunea 3 (14 pagini). Ar trebui sa dau un telefon sa vad ce se intampla.
Cu dl. Ionut Popescu am reusit sa discut oarecum pe-ndelete si am fost surprins sa constat ca, nu numai ca nu-mi impartaseste entuziasmul, dar idea ii pare o utopie inaplicabila si chiar mai rau. Acu’ mie argumentele imi par cat se poate de clare (ca sunt si simple si le-am si rumegat indelung) dar dansului ii par exact pe dos. Si in cursul unei discutii de vreo doua ore n-am reusit sa ne intelegem asupra absolut nici unui punct. Eu unul am plecat pe 3 carari de la intalnire (desi n-am baut decat apa minerala), in parte pentru ca ma durea capul de atata incercat a intelege, si in parte pentru ca venisem la intalnire optimist ca-l conving. Dupa ce m-am dezmeticit, am luat in considerare faptul ca eu am reflectat la aceasta idee mult mai atent decat dansul si ca idea fiind simpla nu este nevoie de geniu pentru a o intelege temeinic (deci am si eu o sansa sa o pricep ca lumea), si am conchis ca pare mult mai probabil ca dansul s-a grabit iar eu am dreptate, decat invers. Vom trai si vom vedea.
Dl. Mihai Tanasescu a fost dispus sa ne intalnim si dupa multe telefoane chiar am reusit, in biroul dansului de la Camera Deputatilor. Desi la telefon imi spusese ca este interesat de idee si ca ar dori cateva clarificari, pana am reusit sa ne intalnim, dansul a reflectat la idee, si-a format o opinie negativa, astfel incat in cursul intalnirii (foarte scurta) dansul mi-a comunicat scurt ca aceasta idee nu se va putea aplica niciodata in Romania pentru ca ar deprima consumul si ar agrava deficitul comercial (!?!) si pentru ca economia UE este diferita de cea SUA. M-am intors acasa si am scris o replica la aceste argumente care pana la urma n-am reusit sa o returnez deoarece am ajuns dupa inchidere la Camera Deputatilor si ulterior m-am luat cu altele. Economia UE o fi diferita de cea a SUA (aici nu-l contrazic pe Dl. Tanasescu, ca nu stiu si… m-as mira sa fie identice), dar ca sistemul propus va agrava deficitul comercial mi se pare o concluzie cam cat se poate de eronata. Iar concluzia ca sistemul propus va deprima consumul, desi aparent rezonabila, este relativ usor de combatut. Imposibil nu este (mai ales ca absolut orice schimbare implica un cost, care cost iti incetineste macar temporar activitatea), dar… a avea certitudinea ca acest lucru se va intampla este o pozitie altfel decat bine fundamentata.
Cu Dl. Kerekes Gabor am discutat telefonic. Dansul era la curent cu scrisoarea pe care o trimisesm (spre deosebire de majoritatea celorlalte Partide) si mi-a spus ca idea ii pare interesanta. A recomandat sa supun un referat atentiei Asociatiei Economistilor Maghiari din Romania. I-am trimis referatul atasat la un email si dansul mi-a confirmat ca l-a primit (nu am insa confirmarea ca acesta a fost trimis mai departe).
Cu dl. Crin Nicolae Sandru am discutat personal la sediul central al PPCD. Dansul a fost amabil si, in cursul discutiei, mi-a pus intrebari bine-gandite (pe care mi le-am pus si eu la vremea respectiva) si care m-au incredintat ca nu vorbesc singur. Mi-a parut ca, spre sfarsitul discutiei, incepusem sa cadem de acord asupra argumentelor principale. I-am lasat un referat si sper ca dansul n-a abandonat idea (nu am mai vorbit de-atunci).
Dl. Gheorghe Dinu a fost si dansul dispus sa ne intalnim spre a discuta dar nu am reusit (fie nu era dansul in Bucuresti, fie nu eram eu). In cele din urma ne-am inteles sa-i trimit un referat prin email ceea ce am si facut. Din pacate unul dintre emailuri mi-a venit inapoi (cred ca am trimis la doua adrese) deci nu am certitudinea ca referatul a ajuns la destinatar.
Cu dl. Varujan Vosganian nu am reusit sa ma intalnesc desi am tot insistat pe langa un consilier de-al dansului care imi explica ca nu are rost desi… nu putea sa-mi confirme daca dl. Vosganian a primit scrisoarea (!). In cele din urma insa am primit un email din partea d-lui Vosganian prin care imi multumea pentru scrisoare, ma informa ca era deja la curent cu acest sistem (!!!), dar ca idea ii pare nepotrivita pentru Romania si UE (o pozitie similara cu cea a d-lui Mihai Tanasescu). I-am raspuns printr-un email relativ inflacarat in care argumentam contrariul dar n-am primit raspuns si n-am mai insistat. Culmea e ca m-am intalnit cu dansul de doua ori plimbandu-ma prin parc la mine in cartier dar n-am vrut sa-l abordez in timpul dansului liber cu o problema care, pentru dansul, este in fond de serviciu. Poate am gresit.
Cu d-ra Maria Niculescu am vorbit pe-ndelete la sediul Cartel Alfa. Mi-a parut ca dansa a inteles repejor argumentele care sustin sistemul propus. A ramas ca imi va comunica, daca nu o opinie oficiala din partea sindicatului, macar ce fel de ecou a avut cu conducerea Cartel Alfa. Trebuie sa o sun ca sa aflu. O discutie foarte similara am avut cu dl. Valentin Cristescu de la BNS. Trebuie sa-l sun si pe dansul. Cu reprezentanti ai Patronatului n-am reusit sa discut in primul rand pentru ca nu am gasit o organizatie centrala care sa reprezinte toate ramurile economice. Dar am lasat un referat la sediul Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania.
N-am reusit sa discut cu nimeni de la PD desi am dat foarte multe telefoane (la vremea respectiva acest partid era foarte greu de contactat). La PRM am sunat de cateva ori (cu inima stransa) dar n-a raspuns nimeni. Am vorbit cu secretara d-lui ministru Ioan Codrut Seres dar n-am insistat suficient, in parte pentru ca am aflat din presa ca dansul este foarte ocupat cu diverse chestiuni.
Cam asta este rezumatul eforturilor mele in cele doua luni petrecute in Romania. Foarte putin incurajator dar, vorba aia, nu e nimeni profet in tara lui. Urmeaza sa-i contactez pe cei din UE (ca aud ca sunt baieti isteti). Sa vedem dansii cu cine voteaza.
Ma misc destul de greu cu promovarea asta, dar ma misc, nu stau pe loc. Asa ca mai dati pe-aici pe la sistemul-ideal.org cand aveti vreme ca sa mai aflati ultimele noutati.
Iulie 2006
Revenit in SUA (in Massachusetts mai precis, unde m-am mutat pentru un an de zile dupa ce uraganul Katrina a devastat New Orleans-ul), l-am contactat prin email pe Robert Pollin profesor de economie la University of Massachusetts. Ne-am intalnit si am discutat o jumatate de ora despre reforma fiscala. Subiectul i-a placut, mi-a confirmat ca idea ii pare intr-adevar solida (“Your idea is very sound in general, in my view”) si mi-a propus sa continuam discutia pe aceasta tema. Dansul a oferit consultanta in trecut programului de dezvoltare economica al ONU pentru Bolivia, tara care, desi slab dezvoltata dpdv economic, ma gandeam ca e posibil sa dea atentie si sa puna in aplicare acest sistem (pentru ca, pe de-o parte, imi pare ca acest sistem este exact ceea ce cauta noua conducere politica, iar pe de alta, pentru ca aceasta noua conducere parea sa fie capabila sa-l impuna). Intre timp insa situatia politica in Bolivia s-a schimbat intr-o directie care diminueaza sansele mele de a fi luat in seama. Sa vedem, n-am renuntat inca sa promovez sistemul in Bolivia pentru ca imi pare o tara… simpatica.
August -Octombrie2006
In aceasta perioada n-am intreprins aproape nimic pentru promovarea acestor idei, m-am ocupat aproape exclusiv de finalizarea unei teze de doctorat.
Am promovat toate cursurile/examenele programului de doctorat de la UNO si nu-mi ramane decat teza. Daca voi reusi sa depun efortul necesar pentru bifarea acestei ultime etape am sa ma felicit deoarece trec printr-o perioada dificila pe plan personal si ma simt epuizat. Dealtfel in vara lui 2005 eram gata sa las balta doctoratul si sa ma intorc in Romania. Uraganul Katrina insa mi-a schimbat planurile.
Fara indoiala ca un doctorat mi-ar prinde bine in eforturile mele de promovare (poate incepe sa ma bage si pe mine lumea in seama). Plus ca, foarte important, un doctorat reprezinta un fel de asigurare financiara care imi prinde bine (mai ales in eventualitatea ca s-ar alege praful de investitiile mele). Apropo, mi-aduc aminte ca la un curs, un profesor ne-a rugat sa scriem pe un biletel motivele pentru care vrem sa obtinem un doctorat. Am scris: “I want to trick people into believing that I am smart, so they will believe me that the FairTax is a great idea”. Colegul meu Joe a pufnit in ras, si cred ca s-a amuzat si profu’ ca am vorbit un picut dupa ore (despre FairTax binenteles).
Initial m-am gandit sa gasesc o teza de doctorat legata de FairTax. Si chiar m-a lovit o idee destul de meseriasa (un studiu empiric care sa detecteze un eventual efect economic al modificarii raportului dintre impozitele directe si indirecte in bugetul de stat). Desi idea promite, si sunt optimist ca voi obtine rezultate in concordanta cu argumentele teoretice, pana la urma am decis sa ma orientez spre o teza in finante. Oricum nu renunt la idea de a realiza in viitor un asemenea studiu.
In timp ce evaluam acest studiu empiric, am discutat prin email cu Dl. Profesor Laurence Kotlikoff, de la Boston University. Dansul a scris mai multe articole despre FairTax (adica despre sistemul pe care incerc sa-l promovez prin acest sit), inclusiv un articol oarecum critic la adresa recomandarilor comisiei (Tax Reform Panel) create de presedintele Bush (nea Georgica pentru prieteni/admiratori) pentru evaluarea diverselor reforme fiscale care se vehiculeaza prin SUA printre care si FairTax. Mentionez ca aceasta comisie a decis sa nu recomande FairTax-ul, si ma bate gandul sa le scriu membrilor respectivei comisii deoarece cel putin unul dintre argumentele dansilor imi pare cusut cu ata alba (imaculat de alba chiar).
Intr-o serie de emailuri trimise D-lui Profesor Kotlikoff am atras atentia asupra faptului ca impozitele directe, spre deosebire de cele indirecte, discrimineaza impotriva producatorilor autohtoni. Dupa cateva mici neintelegeri initiale, Dl. Kotlikoff mi-a confirmat ca este in mare parte este deacord cu acest argument. Acu’ eu speram la o confirmare de-o claritate/robustete matematica dar trebuie sa recunosc ca dansul a evitat sa o ofere preferand formularea mentionata anterior.
Apropo de studii empirice, am dat peste un studiu foarte interesant (sponsorizat de catre Fondul Monetar International) intitulat “The Impact of Government Size and the Composition of Revenue and Expenditure on Growth”. Acest studiu nu este focusat pe comparatia impozitelor directe cu cele indirecte, dar cu toate astea rezultatul cel mai notabil este foarte relevant: investigatia conduce la concluzia ca o reducere cu 5% (ca procent din PIB) al veniturilor bugetare este tot atat de benefica pentru cresterea economica cat o reducere a impozitelor directe cu 3% (ca procent din PIB) si cresterea concomitenta a impozitelor indirecte cu acelasi procent !!! Cu alte cuvinte daca scopul propus este stimularea cresterii economice atunci reducerea nivelul bugetului cu 5% (ceea ce este in general dureros pentru populatie) are un efect comparabil cu reducerea cu 3% a impozitelor directe in favoarea celor indirecte (pastrand deci bugetul la acelasi nivel). Cu alte cuvinte nu este neaparat necesar sa strangi cureaua ca sa obtii beneficiile economice pe care stransul curelei deobicei le genereaza. Implicatiile politice imi par extrem de importante. Privind dintr-un alt unghi, ar rezulta ca nu atat nivelul bugetului unei tari face economia tarii respective necompetitiva, ci mai degraba faptul ca acest buget este finantat prin impozite directe. Aceasta idee ar trebui sa intereseze orice stat de orientare social democrata (cu un buget “mare” raportat la PIB) care vrea totusi sa fie competitiv pe piata internationala.
Acest rezultat este in perfect acord cu argumentele prezentate pe acest sit si ma mir ca nu a primit mai multa atentie considerand cat de spectaculos este. Precizez ca m-am straduit “nu putin” sa-i contactez pe autori (Mercedes Garcia-Ecribano si Gil Mehrez) dar efectiv nu am reusit sa obtin nici adresa de email si nici numarul de telefon al niciunuia dintre dansii. Am cautat pe Internet, am sunat la Fondul Monetar International si la universitatile la care au predat ultima data, si am vorbit chiar cu fosti colegi de-ai dansilor, fara succes. Nimeni nu stia unde pot fi contactati cei doi autori. Foarte ciudat.
Dragi prieteni, anul asta care a trecut a fost unul NASOL de tot pentru mine. Trec peste problemele personale (desi astea sunt de departe cele mai importante) si mentionez ca am primit urmatoarele doua bobarnace suplimentare:
1. Pe 7 martie propunerea mea de teza de doctorat a fost respinsa (cica e prima data in istoria institutiei cand se intampla asa ceva);
2. In 2007 investitiile mele in actiuni au luat-o usurel la vale (pentru prima data in cei vreo 8 ani de cand investesc pe piata de capital).
Am revenit in tara si constat “cu bucurie” ca in ultimii 2 ani preturile la apartamente au crescut de aproape 3 ori (in dolari daca nu in euro). Credeam ca stau bine dpdv financiar dar iata, daca preturile se mai dubleaza o data, o sa raman “turist” in orasul meu natal. Ghinioanele intr-adevar nu vin singure, ci umbla civilizat in haita.
In aceasta situatie ma vad nevoit sa las iarasi promovarea ideii cu TVA-ul pe planul doi (spre trei). De vreo 5 ani tot zic ca ma apuc serios de acest proiect si iata ca iarasi aman. Asta e. Nu sunt un altruist inrait si prin urmare am sa acord prioritate situatiei personale. Dar nici nu ma dau batut (mai incolo poate, dar nu inca).
La multi ani!
Ziceam ca propunerea mea de teza de doctorat a fost respinsa, cica pentru prima data in istoria departamentului de economie al UNO (imi zice decanu’ cu oarece umor: “Julian, you are breaking new ground here”). Buuun.
E firesc ca cititorul sa se intrebe: “pai tipul asta nu e in stare sa ia un doctorat la UNO si imi explica mie idei fiscale radicale?”. Pe mine nu ma doare prea tare sa par fraier, dar ma deranjeaza ca acest lucru submineaza intr-o oarecare masura eforturile mele de a promova aceste idei. Asa ca las modestia deoparte doua minute si fac cateva precizari:
1. Teza mea de doctorat (un model strict teoretic despre formarea preturilor) nu are nici o legatura cu FairTax. Am sa o pun totusi pe sit in forma originala (ar fi trebuit sa fac acest lucru demult): prezentarea, rezumatul, propunerea in sine.
2. Reamintesc deasemeni ca idea, cunoscuta in SUA sub numele de FairTax, e sustinuta printre altii de: Vernon Smith (laureat al premiului Nobel in economie), Milton Friedman (cred ca ati auzit de dansul), Art Laffer (poate ati auzit de “Laffer Curve”), Laurence Kotlikoff (cu care am corespondat recent, vezi mai sus), Alan Greenspan (pana nu demult “tatucul” economiei americane), si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Mike Huckabee (potential candidat al partidului republican la presedintia SUA). Cum, cum? Candidat la presedintia SUA care sustine FairTax-ul? HOPA...
3. UNO mi-a acordat 4 ani la rand “Chancellor Scholarship” (cea mai buna bursa pentru studenti straini).
4. Doi dintre membrii comitetului au fost PENTRU acceptarea tezei (trei au fost impotriva).
5. Desi teza e compusa din cinci eseuri (din care eseurile doi si trei sunt de baza), n-am apucat sa-l prezint decat pe primul si un pic din al doilea, din cauza unei sumedenii de intrebari legate de primul eseu (cel mai simplu din toata dizertatia!).
6. In timpul tezei un profesor a afirmat ca una din consecintele modelului este clar gresita (“this is incorrect, I showed you in Micro!”). Alti doi profesori s-au raliat acestei pozitii, care a devenit cred principalul argument contra. Insa dupa cateva zile profesorul respectiv a dat discret inapoi spunand ca: “at this moment I cannot claim there is an error in your model”. Dupa care m-a rugat sa-l inteleg ca “my name is known all over the world and I cannot risk to put my signature on a model that might later turn out to be incorrect”. Si mi-a mai zis ca daca public teza intr-o revista de specialitate atunci dansul e deacord sa o accepte. Reamintesc ca modelul e strict teoretic! Zona crepusculara...
7. Membrii comitetului au refuzat sa semneze o scrisoara formala de respingere a tezei desi am solicitat-o politicos prin intermediul decanului (spre surprinderea acestuia).
8. Cei trei profesori care au fost impotriva nu au trimis nici macar un singur email prin care sa-si agumenteze pozitia (sau macar sa comenteze subiectul), nici inainte (!) si nici dupa “proposal defense”. Si asta in ciuda promisiunilor facute si a solicitarilor mele repetate.
Imi pare rau ca n-am luat doctoratul dar nu-mi reprosez mare lucru la capitolul pregatire: am depus un efort considerabil (atat la dezvoltarea modelului cat si la explicarea acestuia membrilor din comitet), intr-o perioada dificila pentru mine, si consider ca teza e solida (practic adaug criteriul maximizarii mediei geometrice la strategia de investitii a lui Buffett bazata pe valoare intrinseca, mai adaug vreo doua presupuneri de bun simt, si explorez consecintele, care culmea sunt in mare parte in concordanta cu “Fama and French Three Factor Model”). Este posibil ca modelul meu sa fie incorect? Binenteles, asta este intotdeauna o posibilitate, eu insumi vad o sansa de 1%. Dar am impresia ca cei din comitet habar nu au daca este sau nu. Sunt persoane inteligente cred, dar daca nu te concentrezi un pic n-ai cum sa-ti formezi o opinie. Din pacate pentru mine dansii erau probabil prea ocupati ca sa depuna efortul necesar pentru a decide in cunostinta de cauza. Asa ca au respins propunerea si mi-au cerut sa fac alta (un studiu empiric “cum face toata lumea”). Le doresc multa sanatate si toate cele bune.
Inchei aici acest subiect oarecum dureros (cel putin deocamdata) si revin la oile noastre (sau ma rog ale mele). Data viitoare am sa-mi propun cateva modificari la strategia de promovare, promovare care pana acuma s-a dovedit a fi un insucces rasunator. Asta e. Noi sa fim sanatosi.
Februarie 2008
Am de schimbat la formatul sitului si modul de prezentare al acestor idei, pentru ca actualul format nu prea da rezultate.
In primul rand am renuntat la “condica de sugestii si reclamatii” pentru ca nu o foloseste nimeni si singurii interesati par robotii de indexare ai diverselor motoare de cautare. Traficul pe site crescuse dar cred ca in primul rand datorita condicii.
Abordarea deasemeni trebuie schimbata. In loc sa contactez politicieni spre a le explica potentialul ideii cu TVA-ul, de-acum inainte am sa le solicit o opinie (precizand ca pun raspunsul pe sit). Cred ca astfel treaba va merge un pic mai bine. Asta pentru ca, atunci cand incerci sa explici, interlocutorul are tendinta sa te contrazica “din voleu” si sa-ti explice el tie in loc sa te asculte (cred ca asta e natura umana). In schimb, daca soliciti o opinie (spre a o publica), interlocutorul se simte magulit si sansele sunt mai mari sa acorde cu adevarat atentie chestiunii. De-acum ma orientez spre acest mod de abordare.
O idee taricica care mi-a venit (dar vreau sa ma mai gandesc la ea) este urmatoarea: ce sa mai astept sa le pice politicienilor fisa, o adopt eu in mod unilateral taticu’! Cum adica? Pai simplu: tin evidenta cam cat cheltui intr-un an si impart 10% din aceasta suma in mod egal unui numar cat mai mare de persoane. Caci practic asta este idea cu TVA-ul: fiecare contribuie la stat cu un procent din cat cheltuie, iar statul, dupa ce retine o parte la buget, imparte restul in mod egal tuturor cetatenilor. Deci daca in 2008 cheltui sa zicem 6000$ (inclusiv TVA), atunci am sa distribui 10% din aceasta suma in mod egal unui numar cat mai mare de cetateni. In acest mod popularizez idea in mod direct. Trebuie sa reflectez la detaliile tehnice si mai ales daca sunt dispus sa ma inham la asa ceva considerand ca, dupa cum ziceam, nu stau chiar pe roze dpdv financiar. Idea imi place insa si s-ar putea sa o aplic.
Apropo, am uitat sa mentionez ca, pe data de 6 Martie 2007 am avut ocazia sa-l intreb pe Presedintele Cehiei, Domnul Vaclav Klaus, daca a auzit de FairTax si ce parere are. Din pacate, si aici imi asum intreaga raspundere pentru ca eu sunt cel care nu a fost foarte clar (stateam in ultimul rand si vocea mea nu este foarte clara/puternica), dansul a inteles gresit intrbarea crezand ca ma refer la Flat Tax (in loc de FairTax), care e cu totul altceva (Flat Tax avem si noi in Romania se numeste cota unica de impozitare). Dansul era insotit de o delegatie numeroasa care a inclus, printre altii, pe sefii celor doua Camere al Parlamentului Ceh. Le-am lasat acestora (dupa intrevedere) un exemplar din argumentele prezentate pe acest sit. Delegatia se indrepta spre Washington pentru o intalnire cu Bush si s-a oprit la UNO cred la invitatia departamentului de economie financiara (care a si acordat Dlui Klaus un doctorat onorific, sau ceva de genul asta).
Poate ati observat ca asta s-a petrecut fix cu o zi inainte de sustinerea propunerii de teza (“proposal defense”). Eram atat de sigur pe dizertatie, si o cunosteam atat de temeinic, incat n-am simtit nevoia sa repet prea mult cu o zi inainte. Asa ca m-am dus la intalnirea cu Vaclav Klaus si l-am intrebat de FairTax.
Inca ceva, trebuie sa gasesc un nume mai scurt si care sa sune mai bine ca “impozitarea exclusiva a consumului si suportul social echitabil” este o denumire prea lunga si greoaie. Americanii i-au zis scurt FairTax, imi trebuie si mie un apelativ de genul asta.
Martie – Iunie 2008
In Aprilie am trimis o scrisoare unui numar the ambasade straine la Bucuresti (in total 14 scrisori, trimise in principal democratiilor occidentale, pentru intreaga list apasati aici). Nu am primit raspuns cu exceptia unui email din partea ambasadei Suediei si a unui apel telefonic din partea ambasadei Germaniei. In ambele cazuri mi s-a sugerat sa ma adresez direct parlamentelor celor doua tari. Intetionam sa dau si telefoane si sa insist dar am avut alte prioritati personale care m-au impiedicat sa depun mai mult effort in aceasta directie.
Intentionez sa mai trimit un rand de scrisori, de data aceasta celorlalte ambasede din Bucuresti.
Am gasit deasemeni un studiu empiric (comandat de Fondul Monetar International si realizat de Mercedes Garcia-Escribano si Gil Mehrez) care sustine oportunitatea introducerii FairTax-ului. Acest studiu (care utilizeaza date privind 18 tari din OECD in perioada 1970-2002) concluzioneaza ca, daca o tara reduce nivelul veniturilor la buget (ca procent din PIB) cu 5 procente, atunci efectul positiv asupra ratei pe termen lung de crestere economica este aproximativ egal cu efectul pe care l-ar avea modificarea structurii veniturilor in sensul reducerii cu 3 procente a veniturilor directe in favoarea veniturilor indirecte. Cu alte cuvinte, pentru a accelera cresterea economica, fie se reduc veniturile la bugetul de stat (ceea ce este dureros), fie se schimba structura veniturilor in sensul in care si-l propune sistemul fiscal propus. Un asemenea studiu evident ca nu dovedeste ca sistemul propus e un lucru bun dar pledeaza destul de convingator in acest sens. A cita acest studiu este o buna metoda pentru a trezi interesul unui interlocutor pentru FairTax. M-am straduit sa ii contactez pe autori (inclusiv sunand la FMI si la universitatile la care acestia au detinut pozitii) dar fara succes deocamdata.
Iunie – Decembrie 2008
N-am mai intreprins nimic pe frontul promovarii acestor idei ca n-am fost prea in forma si m-am si confruntat cu oarece probleme. Nu-i nimic ca n-au intrat zilele in sac. La anul… (si la multi ani).
Apropo, va urez tuturor (fie ca sunteti simpatizanti sau adversarii ai acestor idei) un an nou asa cum va doriti.
Am mai trimis doua scrisori (similare cu cele trimise ambasadelor straine la Bucuresti la inceputul lui 2008) dar de data asta parlamentului german (Bundestag) si camerei deputatilor din Marea Britanie (House of Commons). Iata cele doua scrisori (aproape identice): cea catre parlamentul german si cea catre parlamentul Marii Britanii.
Mai - Decembrie 2009
Nu am intreprins nimic. Criza financiara m-a afectat si pe mine si m-a obligat sa ma concentrez asupra altor obiective. Cred/sper ca mi-am revenit. Sper sa pot dedica mai mult timp/efort promovarii acestui sistem intr-un viitor nu prea indepartat. Inre timp, prin August, am decis sa adopt in mod unilateral sistemul propus asa cum imi propusesem cu ceva timp in urma. In primul rand, avand in vedere convingerile mele, e aproape o obligatie morala sa il adopt. In al doilea rand, adoptarea unilaterala (si poate in premiera mondiala) a acestui sistem s-ar putea dovedi o metoda eficace de promovare.
Revin la ultima idee, aia cu decizia de a adopta sistemul in mod unilateral si de buna voie.
Practic imi propun ca, de-acum incolo, sa distribui 7% din contravaloarea consumului meu anual in mod egal tuturor cetatenilor. Cum acest lucru nu e fezabil (ca eu cheltui putin iar cetatenii sunt foarte multi), voi distribui o suma mica (sa zicem 5 lei) unui numar corespunzator de cetateni selectati aleator. In 2009, strangand cureaua spre maxim in cinstea crizei, am cheltuit aproximativ 9.600 lei (vreo 800 lei/luna). Sapte la suta reprezinta 675 lei, deci 5 lei distribuiti unui numar de 135 cetateni. Ma gandesc sa trec de la vorbe la fapte in viitorul apropiat. Actiunea se va petrece la statia de metrou Piata Romana (ca e langa mine iar ASE-ul e aprope), si voi distribui cei 5 lei impreuna cu un fluturas explicativ. Sper sa nu se supere nimeni pe mine.
Sapte la suta e un procent mititel (ma gandeam initial la 10%) dar sa nu uitam ca, pe langa acesti 7%, eu platesc si impozitele in vigoare (TVA, impozite directe, etc…) . Deasemeni eu adopt acest sistem in mod unilateral (fara sa pretind reciprocitate), ceea ce nu e totuna cu adoptarea sistemului de catre toti cetatenii, in care caz as primi si eu un banut din partea celorlalti. De fapt, considerand cat de putin cheltui, as primi probabil mai mult decat contribui (!!!).
Impatimitii de aritmetica ar putea demonstra ca, daca facem abstractie de sumele pe care statul le retine la buget ca sa-si faca treaba lui de stat, o persoana care consuma mai putin decat media pe economie primeste mai mult decat contribuie. Am sa revin candva cu un exemplu numeric. As mai adauga, apropo de cat de mic e procentul considerat, ca eu, educat la scoala capitalismului autentic (made in Romania), nu sunt prea darnic din fire (sau, si mai bine spus, nu prea sunt darnic din fire). Deci trebuie sa o iau usurel… ies intai la incalzire cu un 7% timid si, ulterior, dupa ce castig incredere, trec la un 10% sau chiar mai mult (mai ales daca fiscalitatea in paralel scade).
Inchei aici dar revin cu detalii la momentul potrivit.
24 Februarie 2010, ora 17:00. Tocmai am distribuit un mic numar de fluturasi (impreuna cu cei 5 lei) la Piata Romana. O mica precizare: l-am rugat pe un verisor de-al meu sa filmeze cateva momente si a rezultat un filmulet de 20 secunde. Nu aveam de gand sa il postez pe sit ci ma gandeam doar asa… sa am o mica amintire de la aceasta “premiera fiscala”. Eh… am decis sa-l sterg, si chiar l-am sters adineauri. Asta pentru ca in drum spre casa m-am gandit ca nu e imposibil ca idea filmuletului sa deranjeze un picut pe cate cineva. Prin urmare am decis sa il sterg si sa imi cer scuze. Cam asta am vrut sa precizez. Si am sa distribui si restul de fluturasi in zilele urmatoare.
Martie 2010
Am distribuit 100 de fluturasi cu totul (deci doar 500 lei fata de 675 lei cat imi propusesem initial). Actiunea s-a desfasurat in fata ASE-ului pe la inceputul lunii.
Mentionez ca mi-a scazut un picut entuziasmul fata de aceasta idee care initial imi paruse bine gandita. Motivul? Mi-e un pic teama sa nu fie cumva contraproductiva, avand in vedere ca, in lumea asta in care traim, daca distribui bani de bunavoie si nesilit de nimeni esti catalogat din voleu ca fiind “dus cu pluta”. Asta pe mine nu m-ar deranja prea tare ca, fiind om serios, nu propria imagine ma preocupa in primul rand (si nici in al doilea sau al treilea rand…). Dar daca se rasfrange in mod negativ asupra ideii pe care incerc sa o promovez, atunci… parca nu e bine (ca eu incerc sa incarc aici, nu sa descarc).
Sa continui, sa nu continui? Mai reflectez. Pana una alta am sa distribui si restul de 35 de fluturase si decid dupa aia (la anul cand imi vine iar randul la distribuit 7%). Astea 35 insa am sa le trimit prin posta. Poate membrilor redactiei vreunui ziar economic, sau poate membrilor comisiei buget-finante a parlamentului, sau poate chiar primilor 35 cei mai bogati romani. Ziceam ca selectez aleator dar… hai sa ne gandim si la impact un picut, ca pana la urma ar fi frumos sa mai si progresam cu promovatu’ din cand in cand.
Octombrie 2010
Abea acum am achitat ultimii 175 lei reprezentand impozitul autoimpus aferent anului 2009. Dar, pana la urma, nu am mai distribuit ultimii 35 de fluturasi ci am trimis un cec de 55$ organizatiei Americans for Fair Taxation. Fluturasii mi-ar fi luat prea mult timp, si sunt intr-o perioada foarte aglomerata (ca de obicei). In curand se incheie si 2010 si va trebui sa recalculez suma datorata pentru acest an. E posibil sa o distribui unei fundatii, poate alta decat Americans for Fair Taxation. Stiu, nu asa am conceput aceasta initiativa dar… deocamdata procedez asa.